
Să cauți în ochi și în buzunare..
Am un crez. E incoerența iubirii. E ceea ce vreau să aștept.
Mergi pe punțile-ntinse între ochii mei și visele tale
Lipește-ți obrazul de palma mea să simt curgând blândețea
Zidește-ți în mine lumina să fiu lumânarea ta
Strigă-mă din adânc înăuntru să-mi vindec nesupunerea
Dezgolește-mi piciorul cu ochii să-ți simt cu talpa gustul pupilei
Linge-mi rănile inimii să-ți simt sângele limbii
Plânge-mi toate apele și usucă-mă să-mi simt sarea lăptoasă
Aruncă-mă de jos în jos să-mi simt carnea și
Cufundă-mă în cer să mă înec cu praful de stele.
Acum am ajuns și mi-i bine aici.
Mă găsești în buzunarul de la piept. Lângă inimă.
2 comentarii:
foarte frumos si, pe alocuri, chiar erotic acest poem al tau...
retin: "Mergi pe puntile-ntinse între ochii mei și visele tale" si
"Dezgolește-mi piciorul cu ochii să-ti simt cu talpa gustul pupilei"...
erotic pentru ca-i din foarte multa dragoste..cred ca cea mai erotica poezie a mea..:)merci, placute remarcile tale ca intotdeauna:)
Trimiteţi un comentariu