De ce vine lumea la teatru?

De ce vine lumea la teatru? Indraznesc sa presupun ca vine pentru a evada dintr-o lume nociva, plina de politicieni, alegeri interminabile si de coca-cola, de publicitate si de curve care isi vand trupurile sau mai grav – sufletele, vin pentru a uita de facturi imense si de datorii la stat, vin pentru a vedea o alta lume, un alt punct de vedere, sau pentru a se vedea pe sine in scena sau vin pentru a vedea alti oameni, mai frumos imbracati, cu pretentii de intelectuali. Teatrul contemporan nu ofera omului ceea de ce el are nevoie, ceea pentru ce el vine la un spectacol. Pe 12 a inceput la Chisinau festivalul “one man show”. Editia din acest an se numeste Poduri de teatru, asta pentru ca vor evolua in scena actori romani si moldoveni si pentru ca se implinesc 20 de ani de la podul de flori de peste Prut. Spectacole cu un singur actor. Patru din Romania si cinci din Moldova. In prima zi de festival au fost jucate doua spectacole. Primul a inceput cu o luare de cuvant a maiestrului Mihai Fusu, care printre altele a prezentat si o doamna de la ministerul cutare care a adus o contributie financiara festivalului. Fara presedinte de doi ani si jumatate, cu o permanenta perioada electorala neoficiala ne-am obisnuit déjà sa bagam politicieni peste tot, evenimentele culturale nu sunt nici ele o exceptie. De asta vine omul la teatru, nu? Sa mai vada o data un politician, ca altfel ii uitam la fata. In sala era si doamna Filat, o prezenta aproape obligatorie la stiri in aceasta seara, pentru ca cei cativa jurnalisti prezenti la eveniment s-au napustit asupra ei cu microfoanele ca asupra celui mai mare critic de arta. Doar pentru asta au venit la teatru, nu? Imi amintesc cu stupoare de gestul facut de un alt politician cu 2 zile inainte. Venise la premiera filmului Marica, despre talentata actrita Marica Balan. Nu s-a sfiit distinsa doamna deputat sa iasa in scena si sa spuna sus si tare ca vine cu un plic in care a pus 500 de lei. De asta vine lumea la film, sa vada ce mai spun politicienii, altfel ii uitam!
Sa revenim la teatru. Primul spectacol, “noua grade la Paris”, a adus in scena ultimele 56 de minute din viata unei femei care vrea sa-si paraseasca sotul si copilul pentru a pleca la barbatul pe care il iubeste. Frumos spectacol jucat de o actrita fantastica din Romania – Alina Berzunteanu. In loc sa descreteasca fruntile si sa faca loc de mai multa liniste in viata omului care a venit la teatru pentru a uita de probleme, acest spectacol a incretit inca mai mult fetele, a coborit ochii si umerii spectatorilor si a facut loc nu de liniste si lumina, ci de inca mai multe intrebari. Teatrul trebuie sa arate o alta viziune, un punct de vedere, o lume diferita in care sa te pierzi pentru o ora-doua. Asta pentru ca in lumea contemporana noua exista déjà multe patimi, soti inselati, copii parasiti si femei nefericite.
Cel de-al doilea spectacol, jucat intr-un loc in care se intensifica claustrophobia vine sa prezinte un tipat al tanarului de azi, mai bine zis un racnet. Iertata-mi fie trivialitatea, se numeste “Mame fara pizda”. Un spectacol cel putin indraznet. Sala era plina. Iarasi despre societatea noastra pseudopudica, iarasi despre copii prost crescuti si despre femei complexate si nefericite. Nimic nou. Finalul performance-ului a fost unul inspirit, insa lipsit de sens si logica. Actrita s-a dezbracat in pielea goala si a inceput sa faca genoflexiuni pe fundalul discursului Zinaidei Greceanai din 8 aprilie 2009. Scopul a fost atins. Publicul a ramas socat. Si asta e putin spus. Unde mai vezi la Chisinau asa ceva? Decat in cluburi specializate. Or, vorba aia, de asta vine lumea la teatru, nu?