Felinarul din parc

Era zi de toamna, inceput de octombrie, sfarsit de saptamana. Eram curioasa cum e toamna in parcul de la Valea Morilor. Curios, de 3 ani trec in fiecare zip e langa el si niciodata nu am avut timp sa vad cum arata parcul intr-o dimineata de toamna. La intrarea in parc, inainte de cele cateva zeci de trepte, pe un stalp era scris un anunt despre pierderea unui pudel orb. “Trist”, mi-am zis si am pornit spre scari. Treptele care duc spre parc sunt strajuite parca de plopii care se apleaca in gest de plecaciune, formand o coroana in fata “regilor” si a “reginelor” care coboara zi de zi treptele. Insa aceasta feerie naturala a fost subit intrerupta parca de noianul de lemne care au aparut in fata mea ca un cimitir al unei mici paduri. “Cati copaci sa fi taiat, nebunii”, m-am intrebat. Cu adevarat atmosfera autumnal in parc. M-au trezit din starea asta melancolica vocile ascutite ale maturatoarelor: “Masa, ian vina incoace!”, urmata de “stai, fa, nu tipa asa ca vin.” mi-am amintit unde ma aflu, suntem in Moldova, cu asta spun tot. pesimismul meu insa a fost spulberat de privelistea care mi-a aparut in fata ochilor dup ace am coborat cateva trepte in stanga aleei. 4 fete asezate pe margine de trotuar, cu castile de la I-poduri in urechi si cu creioanele in mana. Toate pictau un copac batran care isi inalta bratele spre ceruri. Toate cele patru domnisoare erau student in anul I la Academia de Muzica Teatru si Arte Plastice in grupa rusa.”Suntem doar 8 in grupa si ne trimit pe toti in natura”, a spus una dintre ele continuandu-si hasurile cu creioanele colorate. “voua va place sa faceti asta la jumatate la 10 dimineata in zi de vineri?”, le-am intrebat. “Ne place asta mai mult decat sa obtinem restante”, a raspuns una si toate au ras zgomotos. Le-am urat success si mi-am continuat plimbarea prin parcul autumnal de dimineata. Se aud scranciobe, se joaca copiii. Langa terenul lor de joaca un barbat niveleaza pamantul cu un aparat foarte asemanator cu cele care niveleaza asfaltul pe drumuri. “Ii zice catoc”, mi-a soptit el si si-a continuat treaba. Langa acest teren de joaca este amenajat un alt teren pentru mature, cu diferite aparate pentru exercitii fizice. Cat de utile le sunt aceste aparate oamenilor care sunt aici inca de la 10 dimineata si au grija de sanatatea lor facand sport! Nu departe de ei am zarit si un trunchi imens de copac, care a devenit in timp un fel de masa improvizata in sanul naturii. Aproape de acest trunchi am descoperit senzatia acestei dimineti de toamna. Asezata pe o banca, picta o alta fata de la Academia de Arte. De aceasta data in acuarela. Ea singura si-a ales ce sa picteze. “am ales singura locul asta pentru ca de aici se deschide un peisaj minunat. Combinatia culorilor m-a fascinate. In acuarele iese super”, si-a impartasit ea emotiile. Abia acum, abia privind din punctual ei de vedere am descoperit un peisaj uluitor pe care nu l-am observant pana atunci. Printru copacii inca verzi, pe care octombrie inca nu i-a atins, se inalta cu totul deosebit un copac cu Frunze rosii aprinse, de parca ar fi un felinar. Il priveam si nu-mi venea a crede cat era de rosu. Felinarul din parc a fascinat pur si simplu si domnisoara de la Arte care a venit sa-l imortalizeze pe hartie. Urmandu-mi calea prin parcul de dimineata, am intalnit o veverita aramie cu coada stufoasa. Niciodata nu am vazut o veverita atat de curajoasa. Sarea prin iarba cautand ceva, iar cand a dat de o ghinda s-a ridicat pe labutele din spate si a privit in jur, apoi iar a sarit, apoi iar s-a oprit, iar prezenta mea nu i-a tulburat nici pentru o secunda linistea. M-a frapat insa altceva – cat de multa lume e in parc la ora 10 dimineata: 2 femei care alearga, un grup de elevi care fac sport impreuna cu profesorul lor, o familie tanara care isi plimba odrasla in carucior, o mama care isi plimba copilul cu biciocleta, soldati in maiouri numerotate care alearga in jurul lacului. Toti ii confera parcului o atmosfera aparte, a unui loc foarte viu, colorat. La capatul aleei din Parcul Valea Morilor am descoperit o priveliste rupta parca din alta lume. S-a deschis in fata mea padurea, lacul cu putina apa si cu cele cateva pasari plutitoare, aerul greu, condensate parca in ceata subtire, multimea de case frumoase de la capatul padurii si dealurile virgine de dupa Chisinau. In mijlocul padurii am descoperit si o poiana cu pini inalti, cu tulpini drepte, lipsite de ramuri. Toate astea insa nu au putut sa acopere impresia puternica creata de felinarul din parc, de pomul cela rosu aprins care se intinde printre ceilalti copaci ca o flacara prin intuneric. Peisajul asta mirific a prins déjà culoare pe hartia domnisoarei de la Academia de Arte. “imi place rezultatul, arata emotiile mele cand ma uit la ceea ce pictez. Asta e cel mai important in pictura”, mi-a marturisit ea.
“Cat de putine stiu despre toamna, despre parcul asta”, mi-am zis in gand si m-am indepartat incet, urcand cele cateva zeci de scari, sub melodia dintr-un film rusesc cantata la chitara si la saxofon de un grup de amatori. Ador jazz-ul. Ador toamna. Ador felinarul din parc.